Cu prilejul pandemiei de coronavirus, împărtășind setea duhovnicească a tuturor celor care au dorit să meargă la biserică, să se închine dătătoarelor de viață Patimi și Învierii Domnului și să se împărtășească, cu pregătirea duhovnicească adecvată, cu Preacuratele Taine, dar au fost siliți să rămână în izolare la domiciliu, Sfânta Chinotită a Sfântului Munte simte nevoia să își exprime părerea.
Sfânta Împărtășanie constituie izvor de sfințire, de mântuire, de nădejde, de lumină și de părtășie la viața Domnului și în niciun caz nu este cauză de transmitere a bolilor infecțioase sau a oricărui alt rău. Aceasta mărturisește experiența de secole, aceasta învață, în cunoştinţă de cauză, Biserica noastră, aceasta este ceea ce credem cu fermitate ca creștini și membri credincioși ai acesteia. Biserica a fost și rămâne dătătoare a bunurilor veșnice, a Sângelui și Trupului lui Hristos, prin care ne putem uni cu Hristos Cel răstignit și înviat, biruind moartea.
Ne exprimăm întristarea pentru declarațiile publice despre evitarea Sfintei Împărtășanii, subliniind faptul că această Taină, cea mai mare Taină a Bisericii Ortodoxe, este absolut necesară vieții duhovnicești, iar credincioșii nu pot fi supuși privării de aceasta.
Sfânta Chinotită nu se opune măsurilor de protecție împotriva coronavirusului și respectă eforturile autorităților Statului, ale oamenilor de știință și ale celor care lucrează în domeniul sănătății, de a combate pandemia. Facem, cu ajutorul lui Dumnezeu, tot ceea ce este posibil omenește și din acest motiv au fost luate și sunt păstrate și astăzi cu grijă și discernământ măsuri de protecție corespunzătoare și în Sfântul Munte.
Continuarea pe doxologia