Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA este îngrijorată că Trump ar putea declanșa un atac nuclear

Președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, le-a transmis vineri într-o scrisoare colegilor deputați că a vorbit cu Șeful Statului Major Interarme, generalul Mark A. Milley, despre menținerea în funcție a unui “președinte instabil”. ″Situaţia acestui preşedinte dezechilibrat nu poate fi mai periculoasă, şi trebuie să facem tot ce putem pentru a Continuă lectura

Americanii confirmă cel mai NEGRU scenariu: Noile variante ale coronavirusului pot conduce la rezultate fals negative ale testelor

Variantele genetice ale coronavirusului SARS-CoV-2, inclusiv cea descoperită în Marea Britanie, pot afecta acurateţea unor teste moleculare COVID-19 şi să conducă la rezultate fals negative ale acestora, a atenţionat vineri Agenţia pentru Alimente şi Medicamente a SUA (FDA), potrivit Reuters.

Un medic american a murit la două săptămâni după ce a fost vaccinat. Pfizer investighează: Nu credem că există o legătură

Autorităţile medicale și Pfizer investighează cazul unui medic din Florida care a murit de o afecțiune rară la două săptămâni după ce a primit prima doză de vaccin, transmite NBC Miami. Doctorul Gregory Michael, în vârstă de 56 de ani, care lucra la Centru Medical Mount Sinai din Miami, a murit Continuă lectura

Ce se întâmplă dacă angajatorul te obligă să îți faci vaccin. Unii patroni au anunțat că nu-i vor primi la muncă pe cei nevaccinați

„În reglementările actuale, prin care se implementează strategia de vaccinare la nivel național, sunt consacrate două principii. Primul este voluntariatul în vaccinarea contra COVID-19 și cel de-al doilea principiu este consimțământul informat. Angajatorii au obligația să ia toate măsurile în vederea asigurării securității și sănătății angajaților la locul de muncă, Continuă lectura

Ursula von der Leyen susține suspendarea acordării de fonduri europene pentru statele care încalcă drepturile minorităților sexuale

”Discriminarea în funcţie de orientarea sexuală nu are sub nicio formă loc în Uniunea Europeană. Şi, atât cât îmi va sta în putere, voi acţiona împotriva acesteia. Inclusiv prin suspendarea distribuirii fondurilor şi aducerea guvernelor în faţa justiţiei”, a spus Ursula von der Leyen într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri Continuă lectura

155 doze de vaccin s-au administrat la SPITALUL ORĂȘENESC DETA de la debutul campaniei

Menționăm faptul că, de la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul județului Timiș, s-au administrat 4.778 doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2. SPITALUL MUNICIPAL LUGOJ:240 SPITALUL ORĂȘENESC FĂGET: 60 SPITALUL L.ȚURCANU TIMIȘOARA: 701 SPITALUL ORĂȘENESC SÂNNICOLAU MARE: 115 SPITALUL MILITAR TIMIȘOARA: 290 SPITALUL ORĂȘENESC DETA: 155 SPITALUL Continuă lectura