Citate Romanesti Stiri si Citate din Romania
Fara categorie

Un tânăr din Suceava și-a dat foc la casă și la cea a tatălui său în timp ce recita din Biblie

Un tânăr din Suceava a dat foc la casa tatălui său, apoi și-a incendiat-o și pe a sa, în timp ce recita din Biblie. Bărbatul era băut și foarte agitat, astfel încât a fost internat la psihiatrie.

Proprietarul, în vârstă de 63 de ani, a spus că s-a certat cu fiul său, de 28 de ani, iar acesta, aflat sub influența băuturilor alcoolice și foarte agitat, i-a dat foc la casă, apoi și-a incendiat și propria locuință, aflată în apropiere.