Termocentrala Mintia din Deva s-a închis definitiv. Lider de sindicat: ”Este un asasinat energetic”

”Este un asasinat energetic, închiderea unui colos industrial de 1275 megawati putere instalata, singurul mare producător de energie electrică din zona de nord-vest a României, odată cu închiderea acestui obiectiv au fost trimişi acasă 700 de angajaţi. Judeţul Hunedoara se va îmbogăţi astăzi cu 1500 de şomeri pentru că pe lângă cei 700 de angajaţi disponibilizaţi de la Termocentrala Mintia mai sunt încă aproximativ 700 disponibilizaţi în Valea Jiului. Aceste concedieri au fost făcute şi girate de ministrul Energiei Virgil Popescu, de prefectul de Hunedoara care acum negociază cu o firmă de casă să aducă 50 de angajaţi înapoi care să mimeze conservarea instalaţiilor. Colegii mei pot confirma că au fost scoase de sub tensiunei instalațiile turbinelor, cazanelor. (…) Vrem să le spunem devenilor că nu mai au alternativă pentru iarna viitoare, nu se va reuşi pornirea instalaţiilor. Vom fi singurul municipiu reşedinţă de judeţ care va avea şcolile închise nu din cauza pandemiei, ci din cauza frigului”, a declarat Cristian Iştoc, preşedintele Sindicatului ”Solidaritatea” din judeţul Hunedoara.

Încă de la începutul lunii martie, de când ultimul tren cu cărbune a ajuns la Mintia, a urmat o perioadă în care nimeni nu ştia exact viitorul acestei termocentrale. Lucrurile s-au clarificat în această vară când a urmat concedierea colectivă a tuturor angajaţilor.

Video pe protv

Previous post Când va fi introdusă dovada vaccinării în România, pentru accesul la restaurante, hoteluri sau mall? Precizările făcute de Andrei Baciu
Next post Roșia Montană a fost înscrisă în Patrimoniul UNESCO. Aurul nu mai poate fi exploatat

Articole similare