”Iohannis și gașca demolatoare au trădat grav interesele votanților”, a spus Orban.
”Decizia de a-l propune pe Nicolae Ciucă premier nu a fost a PNL, ci a lui Iohannis. PNL nu mai există, este prelungirea fără voință a lui Klaus Iohannis (…) România e o țară democratică în care nu guvernăm prin ordin, prin disciplină miitară, ci prin dialog, transparență, dezbatere”, a mai spus Orban.
”Domnului Ciucă nici nu i s-a uscat cerneala pe adeziunea la PNL. El face parte din categoria oamenilor care ajung în funcții fără să aibă o carieră politică în spate. Iohannis e și el un exemplar în acest sens. El a apărut pe turnantă în PNL, a devenit președintele PNL și șeful statului. Te și miri cum au ajuns în funcții”, a spus Orban la B1 TV.
”Eu nu-l recunosc pe Klaus Iohannis. Am lucrat împreună, mai ales în pandemie. Nu am văzut această voință bolnavă de a controla totul, de a conduce PNL, de a conduce guvernul. El s-a făcut cunoscut prin lupta anti-PSD și acum face înțelegeri cu PSD”, a adăugat fostul președinte al PNL.