„„Stabilim majorarea punctului pensiei cu 10% de la 1 ianuarie anul viitor, la 1.586 de lei. Decidem, de asemenea, creșterea indemnizației sociale pentru pensionari cu 25%, de la 800 de lei la 1000 de lei, începând cu anul 2022”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă, miercuri.
„Majorăm alocaţia de stat pentru copii, acordarea unei indemnizaţii suplimentare, pentru persoanele cu dizabilităţi, resepctiv a 13-a indemnizaţie. Mai exact, alocaţia de stat pentru copii creşte la 600 de lei pentru copiii până la 2 ani, sau până la 3 ani pentru copiii cu dizabilităţi. De asemenea, alocaţia de stat creşte la 243 lei pentru copiii cu vârstă între 2 şi 18 ani, dar şi după 18 ani, pentru tinerii care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora”, a mai precizat Nicolae Ciucă.
„Azi vom aproba formularul de intrare în România pentru pasageri. Astfel, începând cu 20 decembrie persoanele care vin în țara noastră trebuie să completeze formularul digital. Noua tulpină impun măsuri cât mai eficiente. Formularul este necesar pentru protejarea sănătății noastre”, a spus premierul.
„Datele completate sunt accesate doar de angajații autorizați ai direcțiilor de sănătate publică și pot fi folosite strict doar pentru anchetele epidemiologice”, a mai precizat premierul Nicolae Ciucă.