Gest inconștient al unei femei în vârstă de 21 de ani din Bacău.
Aceasta a lăsat nesupravegheat în plină furtună căruţul în care se afla fiica ei în vărstă de un an şi trei luni şi din cauza vântului puternic acesta a fost la numai câţiva centimetri să ajungă pe o stradă intens circulată. Atât poliţiştii, cât şi cei de la Protecţia Copilului, cercetează acest caz.
În imaginile apărute pe o reţea de socializare se vede cum femeia lasă căruţul în faţa unei săli de jocuri de noroc şi intră să îşi cheme soţul acasă. Din cauza rafalelor puternice de vânt, căruţul este pus în mişcare către o stradă şi, după un moment de derută, femeia aleargă după cărucior și îl apucă, până să se întâmple o nenorocire.
Tatăl copilului le-a spus anchetatorilor că în momentul în care căruţul a fost luat de vânt, fetiţa s-ar fi aflat braţele mamei. Omul este însă contrazis de imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
Ancheta continuă, iar dacă va fi găsită vinovată pentru rele tratamente aplicate minorului, mama riscă de la o amendă până la pedeapsa cu închisoarea.
Integral pe : stirileprotv.ro