Proiect de lege: Persoanele care nu locuiesc la adresa din buletin ar putea rămâne fără cărți de identitate

Cetățenii care nu pot face dovada că locuiesc efectiv la adresa din buletin ca urmare a verificărilor făcute de polițiști ar putea rămâne fără acte de identitate, conform unui proiect de act normativ pus în dezbatere publică de către Ministerul Afacerilor Interne, potrivit ziare.com.

Același proiect interzice și înscrierea la aceeași adresă a mai mult de zece persoane dacă între acestea nu există legături de rudenie.

Cei mai afectați de propunerea MAI ar putea fi românii care locuiesc cu chirie sau în gazdă. Astfel, cei care nu dovedesc că locuiesc efectiv la adresa din buletin, după verificările făcute de polițiști, ar putea rămâne fără acte de identitate.

Potrivit MAI, ordonanța urmărește reglementarea unor norme ce vizează acuratețea datelor din Registrul Național de Evidență a Persoanelor (RNEP) prin asocierea mențiunii „încetat valabilitate domiciliu” persoanelor care nu îndeplinesc condițiile stabilite de Codul Civil cu privire la realitatea aspectelor declarate privind domiciliul.

Declaraţia pe propria răspundere a solicitantului trebuie însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care se certifică existenţa unui imobil cu destinaţie de locuinţă şi faptul că solicitantul locuieşte efectiv la adresa declarată.

În situația în care mențiunea privind stabilirea domiciliului își încetează valabilitatea, lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor anulează actul de identitate.

Încetarea valabilității va fi decisă în urma verificării de către lucrătorul de poliţie prin care se constată faptul că persoana nu locuieşte la adresa la care este înregistrată cu domiciliul. În acest caz, persoanele vor fi obligate să se adreseze serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, în vederea obținerii unui nou act de identitate.

Sursa: stiripesurse.ro

Previous post Oboseala zilnică: tot ce trebuie să știi și cum o poți trata
Next post Nu o să îți vină să crezi! Ce au în comun Bianca Drăgușanu și Irina Loghin. „Nu îmi e rușine cu asta”

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *