Obiectori de conștiință sunt persoane ce refuză să presteze serviciul militar la care sunt obligate conform legii, în calitatea lor de cetățeni ai unui stat, invocând motive temeinice de conștiință (nonviolența) sau religioase.
Obiectorii de conștiință își justifică refuzul de a presta serviciul militar pe imposibilitatea morală de a accepta folosirea violenței, în special a violenței armate. Obiectorii de conștiință pot fi caracterizați ca persoane care nu doresc să poarte arme sau se opun oricărui tip de pregătire și serviciu militar. Deși toți își argumentează poziția din motive de conștiință, ei pot avea și diverse motive filozofice sau politice.
În Constituțiile majorității statelor există prevederi potrivit cărora serviciul militar este obligatoriu pentru toți cetățenii de la o anumită vârstă. Refuzul de a presta serviciul militar era de regulă sever pedepsit, inclusiv cu pedeapsa capitală, pentru nesupunere față de ordinele statului, fiind asimilat cu dezertarea.
În ultima jumătate a secolului XX, dreptul de a refuza înrolarea în armată și portul armelor a fost înscris în legislația mai multor state. Această tendință a coincis cu eliminarea serviciului militar obligatoriu în mai multe state europene, între care Marea Britanie, Germania, Irlanda, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franța, Spania, Italia, Portugalia și România.
Art. 432.
Fapta persoanei care, în timp de război sau pe durata stării de asediu, îşi provoacă vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau o infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Noul Cod penal. Note • Corelaţii • Explicaţii, ediţia 1
1. Prezentare comparativă. În sistemul noul C. pen. infracţiunea îşi păstrează în principiu elementele constitutive, cu diferenţa că ea se poate săvârşi numai în timp de război sau pe durata stării de asediu. Dezincriminarea faptei comise pe timp de pace este consecinţa firească aîmprejurării că, în această perioadă, serviciul militar obligatoriu este suspendat prin efectul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace aserviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat (M.Of. nr. 1155 din 20 decembrie 2005). [ Mai mult… ]
Codul penal. Comentariu pe articole, ediţia 2
1. Precedent legislativ. În Expunerea de motive s-a arătat că infracţiunea de sustragere de la serviciul militar în timp de război constituie o reglementare nouă. Necesitatea acestei reglementări este dedusă din art. 55 din Constituţie, potrivit căruia cetăţenii români au dreptul şi obligaţia de a apăra România. Având în vedere evoluţia legislativă ulterioară anilor 2000 s-a renunţat la incriminarea faptei săvârşite pe timp de pace. Astfel potrivit art. 1-3 din Legea nr. 395/2005 (M.Of. nr. 1155 din 20 decembrie 2005), cetăţenii români efectuează serviciul militar, pe bază de voluntariat, pe timp de pace, executarea serviciului obligatoriu fiind suspendat, iar pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii. Legiuitorul actual a operat o extindere a sferei de aplicabilitate cu accent pe condiţia de timp (pentru definiţia noţiunilor „timp de război”, „stare de mobilizare” sau „stare de asediu”, a se vedea supra comentariul art. 413). [ Mai mult… ]
Drept penal. Partea specială
1. Noţiune. Caracterizare. Potrivit art. 432 CP, „Fapta persoanei care, în timp de război sau pe durata stării de asediu, îşi provoacă vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boală sau o infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat(2163), „începând cu data de 01 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, se suspendă”. [ Mai mult… ]
Noul Cod penal. Comentarii pe articole
Sustragerea de la serviciul militar în timp de război, incriminată în art. 432 NCP, are corespondent în infracţiunea denumită „Sustragerea de la serviciul militar” prevăzută în art. 348 CP 1969. Conţinutul juridic al celor două infracţiuni din vechiul şi noul Cod penal este aproape identic, cu deosebirea că în noua lege penală generală se incriminează sustragerea de la serviciul militar doar când aceasta este comisă în timp de război sau pe durata stării de asediu. În Codul penal din 1969, fapta de sustragere de la serviciul militar era incriminată inclusiv atunci când se comitea în timp de pace. [ Mai mult… ]
Codul penal. Comentariu pe articole, ediţia 3
1. Precedent legislativ. În Expunerea de motive s-a arătat că infracţiunea de sustragere de la serviciul militar în timp de război constituie o reglementare nouă. Necesitatea acestei reglementări este dedusă din art. 55 din Constituţie, potrivit căruia cetăţenii români au dreptul şi obligaţia de a apăra România. Având în vedere evoluţia legislativă ulterioară anilor 2000 s-a renunţat la incriminarea faptei săvârşite pe timp de pace. Astfel potrivit art. 1-3 din Legea nr. 395/2005 (M.Of. nr. 1155 din 20 decembrie 2005), cetăţenii români efectuează serviciul militar, pe bază de voluntariat, pe timp de pace, executarea serviciului obligatoriu fiind suspendat, iar pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii. Legiuitorul actual a operat o extindere a sferei de aplicabilitate cu accent pe condiţia de timp (pentru definiţia noţiunilor „timp de război”, „stare de mobilizare” sau „stare de asediu”, a se vedea supra comentariul art. 413).