Citate Romanesti

Stiri si Citate din Romania

Alocaţiile pentru copii cresc cu 20% de la 1 ianuarie 2021. Anunţul Ministrului Muncii, în Ajunul Anului Nou

Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% din 1 ianuarie. Astfel, alocaţia pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani va creşte la 214 lei pe lună, a anunţat Raluca Turcan, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Alocaţiile pentru copii cresc în 2021. Raluca Turcan, ministrul Muncii, a făcut acest anunţ în Ajunul Anului Nou.

„Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2021, conform calendarului stabilit, exact cum am promis. Copiii cu vârste între 2 şi 18 ani vor primi, din ianuarie, 214 lei lunar”, a declarat Raluca Turcan.

Alocaţiile pentru copii cresc în 2021. Sunt majorate şi alocaţiile pentru copiii de până în doi ani

Ministrul Muncii a precizat că alocaţia pentru copiii cu vârste de până în doi ani, ca şi alocaţia pentru copiii cu handicap cu vârsta de maxim 18 ani, va creşte la suma de 427 de lei pe lună.

„Pentru copiii până în 2 ani şi copiii cu handicap până la 18 ani, cuantumul alocaţiei va fi de 427 de lei lunar”, a scris Raluca Turcan, pe Facebook.

Enable Notifications    OK No thanks