Citate Romanesti

Stiri si Citate din Romania

Când vor avea loc alegerile pentru conducerea USR-PLUS. Anunțul lui Cioloș

“Nu ştiu, nu mi-am pus problema (candidaturii pentru şefia USR PLUS – n.r.). După ce vom avea decizia în justiţie a fuziunii, după aceea vom stabili într-un termen rezonabil, de câteva luni de zile, când vom putea organiza congresul, pentru că după ce se consfinţeşte fuziunea în justiţie, vom pregăti într-o primă fază organizarea alegerilor în filialele nou constituite, în urma fuziunii; vom începe discuţiile în partid şi pe statut şi apoi vom stabili congresul şi vom vedea în ce moment vom alege preşedintele partidului. Pentru că preşedintele USR PLUS, conform statutului, acum – şi aşa sper să rămână şi după aceea – e ales prin referendum de către toţi membrii partidului, nu de către congres. (…) Preşedintele partidului poate să fie ales independent de data la care e congresul şi vom vedea care e momentul oportun”, a precizat Cioloş, la Prima TV.

“Vedem. Până atunci mai e mult timp. Am spus că am deschidere, disponibilitate, dar o decizie încă nu am luat. O vom lua împreună cu colegii, la momentul potrivit”, a arătat fostul prim-ministru.

Enable Notifications    OK No thanks