Ce șanse are Ucraina să intre în UE. Joel Rubin, expert în securitate națională: ”Ar fi o mişcare foarte puternică”

Joel Rubin, expert în securitate națională şi politică externă, fost consilier al secretarului de stat pentru Afaceri Legislative din administraţia Obama, a vorbit, luni, în exclusivitate la News Hour With CNN, despre ce șanse are Ucraina să intre în Uniunea Europeană.

„Acesta este momentul să înţelegem care sunt paşii următori pentru a susţine Ucraina (…) Dacă Uniunea Europeană consideră că astfel poată să susţină, să consolideze Ucraina, va fi un lucru bun pentru că Ucraina, în mod clar luptă pentru suveranitatea şi independenţa şi viitorul său. Şi nu este ceva ce Rusia poate să ia, iar Uniunea Europeană este o piesă importantă de a crea o conexiune, de a ajuta Ucraina să îşi consolideze viitorul. De aceea, cred că aceasta ar fi o mişcare foarte puternică. Din nou, Statele Unite nu au un cuvânt de spus în legătură cu această chestiune, dar acţiunile Uniunii Europene din ultimele zile, au fost foarte pozitive.

Am văzut, în ultimele luni, eforturi continue din partea Rusiei de a intimida, de a reprezenta greşit, de a minţi, în mod public, în legătură cu intenţiile ei. De aceea, se crede acum, că la ce trebuie să ne uităm, nu sunt neapărat cuvintele lui, ci acţiunile lui. Sunt aceste forţe nucleare în stare de alertă ridicată, sunt sirenele pornite. Membrii comisiilor de informaţii se uită la fapte. Într-adevăr, este adevărat că există foarte multe semne de întrebare legate de starea psihică a preşedintelui şi modul în care îşi face calculele. Se pare că, el a crezut că, Kievul o să cadă în două-trei zile şi că ucraineni o să îl primească cu braţele deschise. Ei bine, nu aşa s-a întâmplat, aşa că există o îngrijorare, că este posibil să fie deconectat de la informaţiile reale. Ceea ce, într-adevăr este o chestiune îngrjiorătoare, mai ales că are acces la armele nucleare”, a declarat Joel Rubin, luni, la News Hour With CNN de la Antena 3.

Sursa : antena3.ro

Previous post Ursula von der Leyen: ”Comisia Europeană a deschis calea pentru intrarea Ucrainei în UE. Sunt de-ai noştri”
Next post Bombardament la 15 km de România. Atac cu rachete asupra unei unități militare de lângă Ismail, regiunea Odesa

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *