”Foarte aproape de Rîbnița este Cobasna, acolo unde este depozitul de muniție, muniție foarte veche dar existentă încă a armatei rusești care a fost staționată pe teritoriul actual al Transnistriei. Este un punct vulnerabil legat de aceste încercări de destabilizare.
Este foarte complicată situația pentru că nu există o legătură terestră, nu există o legătură aeriană între Federația Rusă și așa a zisa Republică Transnistreană. Ca atare să caute o destabilizare, dar este greu să se invoce, deși poate să apară și ideea de apărare a populației rusești din Transnistria.
Condițiile din punct de vedere militar pentru Federația Rusă nu sunt deloc propice pentru că este vorba despre a survola, despre a trece terestru peste teritoriul Ucrainei. O zonă controlată foarte bine de către armata ucraineană și de către celelalte forțe de securitate ale Ucrainei” a declarat Virgil Bălăceanu, general în rezervă la Antena 3.