Peste 4,3 milioane de persoane au fost infectate cu coronavirus la nivel mondial, iar peste 297.000 au murit.
“Vom avea un sezon estival vara această, fie şi cu limitări.” – a anunţat Paolo Gentiloni, comisar european pentru economie.
Germania, Austria şi Elveţia au încheiat deja un acord pentru deschiderea graniţelor în scop turistic. Se dă undă verde începând cu luna iunie.
Pe de altă parte, focarul apărut într-un abator din Germania, unde au fost infectaţi peste o sută de români, este încă un semnal de alarmă, în condițiile în care țara continuă să relaxeze restricțiile.
„S-ar putea că noul virus să nu dispară niciodată” – a spus joi seară unul dintre experţii de top ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Conform ProTV