Educatoare din Suceava, ridicată de polițiști după ce ar fi violat trei fetițe


Caz tulburător într-o grădiniţă din Suceava: O educatoare de 52 de ani este acuzată că a violat trei fetiţe

Caz şocant în Suceava: O educatoare, cu o vechime de 20 de ani, este acuzată că a violat trei fetiţe. Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Incidentul tulburător a avut loc la Grădinița cu Program Normal „Căsuța din Povești” Bosanci. Adevărul a ieşit la iveală anul trecut, după ce tatăl a două copile de 3 şi 7 ani a aflat de la ele ce li s-a întâmplat. Bărbatul a decis să îşi facă singur dreptate şi a incendiat maşina educatoarei, în vârstă de 52 de ani, informează reporterul Observator Angela Bertea.

Trei fetiţe violate de educatoarea lor 

Tatăl a fost reţinut pentru faptă şi le-a povestit anchetatorilor ce s-a întâmplat. Aşa au aflat că cele două fete nu erau un caz singular. Încă o fetiţă de 7 ani i-a căzut victimă educatoarei. În baza acestor informații, anchetatorii au efectuat percheziții la domiciliul femeii, dar și la grădiniță, iar vineri dimineață aceasta a fost reținută pentru 24 de ore.

O educatoare din Suceava acuzată de agresarea sexuală a trei fetițe a fost reținută de polițiști. Faptele oribile s-au aflat după ce tatăl copilelor i-a incendiat mașina, iar atât femeia, cât și tatăl acestora au ajuns în arest.

„Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul care a incendiat mașina educatoarei este tatăl a doua fetițe minore care frecventează cursurile grădiniței unde activează cadrul didactic și care ar fi recurs la acest gest de răzbunare, ca urmare a unor acte de viol și agresiune sexuală din partea educatoarei asupra fiicelor sale.

Din verificările ulterioare, s-a conturat în mod clar că aceste acte de agresiune sexuală asupra minorelor au existat, materializându-se inclusiv în acte de intromisiune fizică în zona vaginală, fiind identificată chiar și o a treia victimă, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la agresiuni sexuale repetate și asupra altor fetițe” au transmis surse din Poliția Română, citate de stirileprotv.ro.

Un alt profesor acuzat de infracțiuni sexuale asupra unei eleve a fost și el reținut pentru 24 de ore. Profesorul de biologie i-ar fi făcut avansuri fetei de 14 ani de la o școală generală din comuna Costana, iar copila l-a înregistrat, iar părinții săi au sesizat Poliția. Potrivit polițiștilor, fata a surprins momentul când „îi făcea avansuri, cu tentă sexuală și a manifestat un comportament indecent și provocator.”

Profesorul de biologie a primit mandat de arestare pentru 30 de zile.

Articole similare