Ion Iliescu împlinește astăzi 92 de ani ! Ce urari aveti pentru acesta ?

Ion Iliescu este născut în 3 martie 1930.

În 2020, de ziua sa, Ion Iliescu spunea că nu se mai simte ca la 19 ani, dar „deocamdată” capul îl are „întreg”.

În ultimii ani, el a fost spitalizat de câteva ori. În aprilie 2019, a fost operat de „ericardită lichidiană – tamponadă cardiacă”, la Institutul C.C. Iliescu din Capitală. Fostul preşedinte a mai fost operat la inimă, fiindu-i montate câteva stenturi, una dintre operaţii fiind făcută la Paris în 2007.

Ion Iliescu și dosarul Revoluției, reîntors la Parchet

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată în aprilie 2019 de către procurorii militari pentru infracţiuni contra umanităţii în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989. De asemenea, au fost trimişi în judecată Gelu Voican Voiculescu, fost vice-prim ministru, şi gen. (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare.

Procurorii notează în rechizitoriul trimis instanţei că în urma cercetărilor şi probatoriului administrat s-ar fi constatat că întreaga forţă militară a României – Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice -, începând cu data de 22 decembrie 1989, orele 16,00, s-ar fi pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia.

  • „Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al CFSN, format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar şi numit ministru al Apărării) şi Gelu Voican Voiculescu, a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român”, spuneau procurorii.

Sursa hotnews.ro

Previous post Un MIG al armatei române, dar și elicopterul care a plecat după el, au dispărut de pe radar în Dobrogea marți seara
man wearing military uniform and walking through woods Next post Ministerul Apărării face liste cu cei apți de serviciu militar

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *