IPS Teodosie ține slujba la Constanța aproape de miezul nopții dintre ani.

IPS Teodosie va ține slujba religioasă aproape de miezul nopții, așa cum se obișnuiește prin rânduielile bisericești. Patriarhia s-a conformat însă regulilor de pandemie, astfel că slujba a fost devansată pentru după-amiaza de joi.

De la ora 21.40, împreună cu PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, va oficia Vecernia cu Litie la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanţa (zona Inel II).

De asemenea, de la ora 23.15, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de Te Deum pentru mulţumire şi pentru binecuvântare a Noului An calendaristic şi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.

Totodată, în prima zi a anului, de la ora 8.30, ÎPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.

La Catedrala Patriarhală, slujba de binecuvântare a Noului An a fost oficiată, joi, imediat după Vecernia Mare. Vecernia Mare cu Litie a fost pogramată la ora 16.00.

„Slujba de binecuvântare a Noului An, care se oficia la miezul nopţii trecerii dintre ani, va fi oficiată anul acesta imediat după slujba Vecerniei”, a transmis Patriarhia Română.

Previous post Raed Arafat, reguli de Revelion: „Hotelurile vor fi controlate de poliţişti. Fără dansuri şi mese festive”
Next post Noul ministru al Sănătății anunță din prima zi că vrea să privatizeze o parte a asigurărilor de sănătate

Articole similare