Legea a fost adoptată de Senat ! Mașinile cu volanul pe dreapta ar putea fi interzise în România

Mașinile cu volanul pe dreapta ar putea fi interzise în România. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat miercuri la Senat. Urmează votul decisiv al deputaților, scrie AvocatNet.ro.

Proiectul legislativ, ce are ca scop declarat îmbunătăţirea siguranţei rutiere, vizează limitarea circulației mașinilor înmatriculate aici cu volanul pe partea dreaptă pe drumurile publice.

Vor fi exceptate de la această interdicție autovehiculele istorice și mașinile utilitare, de pildă, cele de curățenie stradală.

Ce sancțiuni vor risca șoferii care conduc mașini cu volanul pe dreapta

Nerespectarea prevederilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută de art. 101 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare șoferi vor fi sancționațicu şase până la opt puncte de penalizare, ceea ce înseamnă amenzi cuprinse între 870 şi 1.160 de lei.

În plus, șoferilor care încalcă legea le va fi reținut certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, ori dovada înlocuitoare a acestuia.

Sursa : stirileprotv.ro

Previous post Ce s-ar întâmpla dacă o rachetă rusă ar cădea accidental în România?
Next post Armata rusă se apropie de a doua cea mai mare centrală nucleară a Ucrainei

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *