O pensionară din Capitală, care a visat să ajungă fotomodel la Paris, a căzut pradă unei înşelătorii pusă la cale de o pretinsă agentă de casting.
Aspiranta de vârsta a treia a dat fără să clipească 35 de mii de euro, în speranța că va ajunge pe podium. În final, în loc să se bucure de luminile rampei, victima a mers la poliție.
„’Eu eram pe stradă, într-o pereche de pantaloni scurţi cu o cămaşă albastră în carouri, cu o pălărie pe cap, am pălăria acolo şi … vară, frumos, am fost acostată: Doamnă! sunteţi fotogenică, sunteţi grozavă, mai aveam puţin şi făceam diabet de la atâtea dulcegării. Vrem să vă facem nişte poze pentru reclamă la cremurile de mâni, de faţă, de tot. Şi am zis: Bine!”, povestește victima.
A fost momentul în care în mintea pensionarei de 80 de ani, fostă magazioneră, s-a înfiripat gândul că va deveni fotomodel. Cea care a acostat-o i-a spus că lucrează pentru o agenţie de casting și i-a promis că o va trimite la Paris, unde ar fi urmat să participe la un schimb de experienţă între modele de vârsta a treia. Dar cum succesul nu poate veni gratis, i-a cerut bani în repetate rânduri. În total 170 de mii de lei pentru realizarea şedinţelor foto a albumelor de prezentare, dar şi pentru cheltuielile de deplasare.
Citeste intreaga stire pe : stirileprotv.ro