„Săptămâna viitoare, începem să o facem aici (la Vatican) și am o programare, trebuie făcut”, a spus Papa, în acest interviu care va fi difuzat duminică seara dar din care televiziunea a publicat extrase.
În fața vaccinului, „există un negaționism suicidar pe care nu aș ști să-l explic, dar astăzi trebuie să ne vaccinăm”.
„Cred că din punct de vedere etic toată lumea trebuie să se vaccineze, este o alegere etică, pentru că nu riști doar sănătatea ta, viața ta, dar și viața altora”, explică el, în acest interviu.
„Când eram copil, îmi amintesc că era o epidemie de poliomielită, din cauza căreia mulți copii au rămas paralizați și așteptam cu disperare un vaccin”, își amintește papa argentinian. „Apoi am crescut în umbra vaccinurilor, împotriva rujeolei, împotriva acestuia, împotriva aceluia, vaccinuri care erau făcute copiilor”.
„Nu știu de ce cineva spune: „Nu, vaccinul este periculos”, dar dacă doctorii îl prezintă ca un lucru care poate fi bun, care nu prezintă riscuri speciale, de ce să nu-l facem?” s-a întrebat Papa Francisc.