Paștele catolic. Raed Arafat anunță până la ce oră va fi permisă circulaţia în afara locuinţei

„Pentru noaptea de 3 aprilie spre 4 aprilie se va permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei sau a gospodăriei în intervalul orar 20:00 până la 02:00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase ocazionate cu sărbătorirea Paştelui catolic”, a declarat Raed Arafat în cadrul unei conferințe de presă. 

Totodată, Raed Arafat  a adăugat că şi pentru sărbătoarea de Pesah, 27 – 28 martie, circulaţia va fi permisă până la ora 22:00.

”Pentru noaptea de 27 spre 28 martie, adică sâmbătă şi duminică, măsura va fi extinsă până la ora 22:00 pentru persoanele care vor participa şi se vor deplasa ca să participe la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah”, a spus secretarul de stat.

Ce se întâmplă cu Paștele ortodox



Raed Arafat a precizat că s-a discutat şi despre sărbătorirea Paştelui ortodox, 1 şi 2 mai, afirmând că şi atunci vor fi stabilite măsuri pentru a permite participarea la slujba religioasă şi nu vor fi limitări. Acestea nu apar în hotărârea de Guvern adoptată joi, pentru că aceasta este valabilă până în data de 14 aprilie, relatează Agerpres. Reglementarea va apărea în următoarea hotărâre de Guvern de prelungire a stării de alertă, a precizat Raed Arafat.

Citeste intrega stire aici.

Previous post Cei doi tineri sechestrați și torturați de polițiștii de la Secția 16 au murit. Apelul ministrului de Interne
Next post Dominic Fritz: „M-am vaccinat cu Astra Zeneca pentru că este un vaccin sigur și eficace”

Articole similare