Pfizer a redus la jumătate livrările de vaccinuri în mai multe state. România, printre țările afectate

Grupul farmaceutic american Pfizer a redus, la jumătate, volumul de vaccinuri COVID-19 pe care le va livra săptămâna aceasta unor state membre ale Uniunii Europene, au declarat joi pentru Reuters mai mulţi oficiali guvernamentali.

România a primit doar 50% din volumul programat pentru săptămâna aceasta, cealaltă jumătate urmând să fie alocată gradual până la finalul lui martie, iar livrările vor reveni la normal începând de săptămâna viitoare, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Situaţia este similară în Polonia, ţară care luni a primit doar 176.000 de doze, adică aproape jumătate din ceea ce aşteptau autorităţile de la Varşovia.

Guvernul ceh se pregăteşte pentru o reducere a livrărilor care să se întindă pe mai multe săptămâni, astfel că a decis să încetinească programul de vaccinare tocmai când a început să administreze şi doza de rapel. “Trebuie să ne aşteptăm la o reducere a numărului de programări la vaccinare în următoarele trei săptămâni”, a declarat joi ministrul ceh al Sănătăţii, Jan Blatny, adăugând că Pfizer a redus livrările cu 15% în cursul acestei săptămâni şi cu până la 30% pentru următoarele două săptămâni.

Citeste intreaga stire pe : https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/pfizer-a-redus-la-jumatate-livrarile-de-vaccinuri-in-mai-multe-stat-romania-printre-tarile-afectate.html

Previous post Avertisment ECDC: Țările UE să impună restricții mai stricte, nu să le relaxeze, din cauza mutaţiilor mai contagioase
Next post Spania şi Grecia insistă pentru introducerea unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19

Articole similare