Citate Romanesti

Stiri si Citate din Romania

Prefectul Capitalei anunţă redeschiderea cinematografelor, a restaurantelor şi barurilor, dar şi a sălilor de noroc

Pentru prima dată în ultimele luni, în Capitală incidenţă cazurilor de COVID a scăzut sub 3 la mia de locuitori. Drept urmare, dacă în următoarele 48 de ore tendinţa se menţine, atunci în Bucureşti se pot redeschide sălile de spectacole, cinematografele, barurile, restaurantele şi sălile de noroc.

Odată cu scenariul galben epidemilogic în care intră Capitala, se ridică o serie de restricţii impuse de autorităţi. Anunţul a fost făcut de Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, printr-un mesaj pe Facebook.

„Din fericire, printr-un efort comun al cetățenilor municipiului București, în primul rând, dar și al autorităților, incidența infectării cu Covid 19 a scăzut la 2,96 / la o mie de locuitori. Sunt vești care nu pot decât să ne bucure!

Vom urmări evoluția indicatorului în următoarele 48 de ore, iar în situația pe care cu toții ne-o dorim, în care gradul de infectare se păstrează sub 3 / la o mie de locuitori, vom convoca în ședință Comitetul Municipal București pentru Situații de Urgență în vederea adoptării unei hotărâri prin care unele măsuri restrictive să fie relaxate!

Sursa : antena3.ro

Enable Notifications    OK No thanks