„Astăzi, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, cu Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, cu autorităţile locale din comuna Bălăuşeri, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al Judeţului Mureş, cu UPU – SMURD Târgu Mureş, STS, cu Comitetul Naţional de Vaccinare, cu toţii am organizat o acţiune în zona rurală. Sunt foarte multe persoane în vârstă, vulnerabile, care cu greu pot să ajungă la centrele de vaccinare dacă sunt organizate la distanţă, cum sunt maratoanele de vaccinare, aşa cum avem acum la Sighişoara. Noi am hotărât să venim cât mai aproape de ei. Centrul este organizat împreună cu IGSU, folosim caravana de pregătire a populaţiei, care a fost oprită din cauza pandemiei şi am transformat-o în centru de vaccinare cu patru fluxuri de vaccinare. Microbuzele ISU merg după un program prestabilit la casele oamenilor care au anunţat în prealabil că vor să se vaccineze şi îi aduc la punctul de vaccinare, apoi în duc înapoi acasă”, a declarat Raed Arafat.
Articole similare
Ceaiurile care pot face rău sănătății
Publicat pe de Adminu
Testare națională împotriva coronavirusului .
Publicat pe de Adminu