Raed Arafat: Toate persoanele tinere decedate din cauza Covid erau nevaccinate

Raed Arafat a precizat sâmbătă, referitor la ultimul bilanț al pandemiei de coronavirus din România, că toate persoanele tinere care au decedat erau nevacinate. În același timp, el a susținut că hotărârea de guvern care a fost adoptată vineri nu introduce noi restricții, ci introduce doar certificatul verde care permite menținerea activităților deschise, cu un control sanitar. Decizia prevăzută în HG intră în vigoare de duminică noaptea.

”Din păcate, avem şi patru decese ale unor persoane vaccinate, care au avut comorbidităţi. Un deces la peste 60 de ani, două persoane de peste 70 de ani şi o persoană peste 80 de ani”, a anunţat Raed Arafat, precizând că toate celelalte persoane sunt nevaccinate.

Citeste intreaga stire pe : hotnews.ro

Previous post Elena Merișoreanu și Viorica de la Clejani, internate la Matei Balș după ce au fost diagnosticate cu Covid-19
Next post Dragnea: Nu câştig foarte mult, dar cu ce câştigă Irina ca salariu, cu ce câştig şi eu, nu mor de foame

Articole similare