Raluca Turcan: Îmi pare rău că sunt singura femeie din Guvern. M-am convins că politica nu e nici pe departe despre egalitatea de gen

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat luni seară, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, că îi pare rău că este sinngura femeie care face parte din cabinetul Cîțu și că s-a convins, din nou astfel că ”politica nu e nici pe departe despre egalitatea de gen”. Turcan a explicat cum s-a ajuns la această situație în urma negocierilor cu partenerii de coaliție.

Întrebată cum s-a întâmplat să fie singura femeie din Guvern, în condițiile în care la nivel european există o preocupare importantă legată de crearea unui echilibru între cele două sexe în funcțiile de la nivel înalt, Raluca Turcan a răspuns: ”Îmi pare rău că sunt singura femeie din Guvern și îmi pare rău că sunt singura succesoare a unei femeie în funcția de ministru. M-am convins, poate încă o dată, că politica nu e nici pe departe despre egalitatea de gen. Iau prezența mea în această poziție ca pe o provocare, mai ales că în subordinea Ministerului Muncii este și Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse, unde chiar astăzi am avut o discuție cu președinta să vedem ce putem face pentru îmbunătățirea cotelor de gen, a reprezentativității de gen în funcții cheie, chiar și în politică”.

Sursa : b1.ro

Previous post Alexandru Rafila: Trebuie să ajungem la 100.000 de vaccinări pe zi ca să ne putem atinge obiectivul
Next post Studenții se vor întoarce la cursuri din februarie. Care universități deschid amfiteatrele

Articole similare