Se reduce numărul de elevi în clasele de liceu. Ordinul semnat de ministrul Educației

Numărul de elevi din clasele de început de ciclu în învăţământul liceal cu frecvenţă – zi se va reduce, a decis ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu.

Potrivit unui comunicat de presă, numărul elevilor în clasă se va reduce astfel:

► de la 28 la 24 de elevi în clasă pentru filiera tehnologică şi învăţământul profesional, inclusiv dual, precum şi pentru filiera vocaţională – profil sportiv, teologic, pedagogic şi învăţământul liceal de artă;

► de la 28 la 26 de elevi în clasă pentru filiera teoretică.

“Joi, 21 ianuarie 2021 a fost transmis la Monitorul Oficial Ordinul de Ministru pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2021-2022. Astfel, decizia de astăzi modifică OMEC nr. 5599/2020”, afirmă sursa citată.

Sursa : stirileprotv.ro

Previous post Pensia pe care o va încasa Trump, în calitate de fost președinte. Ce beneficii va mai avea
Next post Avertisment ECDC: Țările UE să impună restricții mai stricte, nu să le relaxeze, din cauza mutaţiilor mai contagioase

Articole similare