Citate Romanesti

Stiri si Citate din Romania

Un copil de 3 ani care scuipa sânge a murit în ambulanţa trimisă fără medic

După scandalul de la 112, din Cluj, o familie din Botoșani acuză că băiatul lor, de trei ani, a murit din cauză că serviciul de Ambulanță nu a trimis un medic la primul apel.

Oamenii insistă că băiatul, care se simțea rău, putea fi salvat. L-au dus chiar ei în întâmpinarea unui prim echipaj, unde se afla doar un asistent medical. O a doua salvare, în care se afla și un doctor, l-a preluat, apoi, pe copil, care nu ar mai fi avut semne vitale, conform conducerii Serviciului. Părinții vor depune plângere la Parchet.

Unchiul copilului: „M-am dus la ei în casă, iar copilul era întins pe pat și avea puțin sânge la gură. Unchiul lui cel mic, băiatul de 15 ani, a sunat la ambulanță, dar i s-a spus că vine într-o oră”.

Nicușor Curteanu, purtător de cuvânt al Ambulanței Botoşani: „În prima clipă s-a trimis un echipaj tip B, cu asistent medical, pentru a nu pierde din vreme, şi la interval de 3 minute s-a dat un telefon la tată, care a confirmat că copiulul are puls şi respiră, are semne vitale, ceea ce a făcut să nu fie necesar să trimitem al doilea echipaj din prima clipă, cu medic”.

Copilul, însă, a încetat să respire. Panicați, cei din familie l-au urcat într-o maşină şi au plecat să se întâlnească cu ambulanța pe drum.

Citeste intreaga stire pe : https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/un-copil-de-trei-ani-si-jumatate-din-botosani-a-murit-in-ambulanta.html

Enable Notifications    OK No thanks