Accident cu 3 răniți, chiar în timpul examenului pentru obținerea permisului auto. S-a întâmplat marți în Brăila, unde o mașină de școală ar fi tăiat calea unui alt autoturism, într-o intersecție. Printre răniți se numără și polițistul examinator.
Un autoturism care aparţine unei şcoli de şoferi a fost implicat marţi într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Brăila, chiar în timpul susţinerii unui examen auto, eveniment în urma căruia poliţistul examinator a fost rănit şi transportat la spital de o ambulanţă.
Maşina aflată într-o cursă de examinare a candidaţilor pentru obţinerea permisului auto a fost lovită de un autoturism la intersecţia străzilor Griviţei şi Apollo, impact în urma căreia a fost grav avariată.