Zelenski: „Sunt gata de negocieri” cu Putin, dar dacă eșuează, ar putea însemna „un Al Treilea Război Mondial”

Zelenski: „Sunt gata de negocieri” cu Putin, dar dacă eșuează, ar putea însemna „un al treilea război mondial”

„Sunt pregătit pentru negocieri cu el. Am fost pregătit în ultimii doi ani. Și cred că fără negocieri nu putem pune capăt acestui război”, a declarat Zelenski pentru CNN într-un interviu oferit duminică dimineață.

„Dacă există doar 1% șanse ca noi să oprim acest război, cred că trebuie să profităm de această șansă. Trebuie să facem asta”, a spus el.

Președintele ucrainean a mai spus că “forțele ruse au venit să ne extermine, să ne omoare”. Zelenski susține că poporul său a demonstrat căt este de demn și că sunt capabili să dea o lovitură puternică, să riposteze.

“Dar, din păcate, demnitatea nu ne ține în viață. Deci, cred că trebuie să folosim orice format, orice șansă pentru a avea o posibilitate de negociere, posibilitate de a vorbi cu Putin. Dar dacă aceste încercări eșuează, asta ar însemna că acesta este al treilea război mondial.”

Integral : stirileprotv.ro

Previous post O ucraineancă, mamă a patru copii, a povestit cum a primit bani de la un român într-o benzinărie
Next post VIDEO : Momentul în care se prăbușește avionul cu peste 130 de pasageri

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *