Citate Romanesti

Stiri si Citate din Romania

Cîțu: Campania de vaccinare trebuie să continue cu toate tipurile de ser. M-aş fi vaccinat cu oricare dintre ele

“Campania de vaccinare trebuie să continue cu toate tipurile de vaccin, bineînţeles, cu monitorizarea tuturor efectelor adverse. Nu s-a schimbat nimic. În ceea ce priveşte tipul de vaccin care a fost ieri în discuţie în spaţiul public (AstraZeneca – n.r.), Agenţia Europeană spune foarte clar că nu există indicii în acest moment care să facă o legătură între cele câteva cazuri şi vaccin. De aceea, campania de vaccinare trebuie să continue, bineînţeles, cu monitorizarea efectelor adverse. La nivel european sunt deja 5 milioane de persoane vaccinate cu acest tip de vaccin şi avem, bineînţeles, o ţară, Marea Britanie, care-şi vaccinează toată populaţia. Ar fi greu de crezut că un Guvern ar fi aşa de iresponsabil”, a declarat Florin Cîţu, vineri, la Palatul Victoria.

“M-am vaccinat cu ce a fost atunci, dacă va fi o şansă în viitor, dacă trebuie să ne vaccinăm din nou, mă voi vaccina cu ce va fi atunci. Am încredere în experţii Agenţiei Europene a Medicamentului şi, în special, am încredere în experţi”, a mai declarat Cîţu.

Enable Notifications    OK No thanks