Florii 2022. Tradițiile și superstițiile în Duminica Floriilor

Importanța ramurilor de salcie

În Duminica Floriilor, oamenii duc ramuri de salcie la biserică. Ramurile de salcie simbolizează ramurile de finic cu care l-au întâmpinat mulţimile în Ierusalim pe Iisus.  Acestea sunt sfințite și așezate la icoane.

Superstiții de Florii 2022

Se spune că de Florii nu este bine să te speli pe par, pentru că vei albi. Cei care totuşi vor să o facă trebuie să folosească apă sfinţită.

Se spune că cel care se împărtăşeşte în Duminica Floriilor are mari şanse să i se împlinească orice dorinţă îşi va pune.

Tot în această zi se poate mânca pește, deşi suntem în plin post al Paştelui, fiind zi de dezlegare.

O altă denumire dată sărbătorii de Florii este „Nunta urzicilor”, pentru ca în această zi urzicile înfloresc şi nu mai sunt bune de mâncat.

În ajun de Florii, fetele nemăritate fierb busuioc în apă, la miezul nopţii, iar cu aceasta se spală pe cap şi apoi o toarnă la rădăcina unui păr înflorit. În acest mod, se zice că în scurt timp îşi vor întâlni alesul inimii. Obiceiul spune că totul trebuie făcut înainte de ivirea zorilor, pentru că altfel vor albi de tinere.

Previous post Preot din Ucraina: Sunt șocat de liderii bisericii mele de la Moscova. Patriarhul Kirill și-a dat binecuvântarea pentru război
Next post Alertă sanitară emisă de OMS. Au fost depistate cazuri de hepatită infantilă de origine a virusului necunoscută

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *