Preot din Ucraina: Sunt șocat de liderii bisericii mele de la Moscova. Patriarhul Kirill și-a dat binecuvântarea pentru război

„Nu voi uita niciodată momentul în care m-am trezit devreme pentru a merge la slujbă și am auzit brusc sunetele șocante ale bombardamentelor”, a povestit pentru BBC preotul Nicolai Pluzhnik.

„Femeia minunată care gătea la biserica noastră și fiul ei, care era într-un scaun cu rotile, au fost uciși amândoi când un obuz de artilerie a lovit apartamentul lor. Știu despre alți câțiva dintre enoriașii noștri care au murit”, spune preotul.

„Patriarhul Kirill a binecuvântat armata rusă și și-a dat binecuvântarea pentru război. Nu a fost doar el, ci majoritatea preoților din Patriarhia Moscovei [Biserica Ortodoxă Rusă], inclusiv unii care au chiar rădăcini ucrainene. Am fost în stare de șoc”, a adăugat preotul.

„Nu ne străduim în niciun caz să pornim la război sau să facem ceva care ar putea să le facă rău altora. Dar am fost educați de-a lungul istoriei să ne iubim patria. Și vom fi gata să o apărăm, așa cum numai rușii își pot apăra țara”, a declarat patriarhul, un aliat al președintelui Vladimir Putin.

Previous post Uzina din Mariupol a lui Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a devenit o fortăreață pentru forțele ucrainene
Next post Florii 2022. Tradițiile și superstițiile în Duminica Floriilor

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *