Citate Romanesti

Stiri si Citate din Romania

Serbia și Bulgaria își deschid frontierele pentru cetățenii străini .

Bulgaria , care a început să-şi relaxeze măsurile de izolare , a anulat interdicţia de intrare pentru vizitatorii provenind din Uniunea Europeană şi ţările din spaţiul Schengen , a anunţat joi Ministerul Sănătăţii bulgar într-un comunicat , citat de Reuters .

La mijlocul lunii martie , Bulgaria , ţară membră a UE , a interzis intrarea pe teritoriul său pentru călătorii din multe ţări cu scopul de a încetini propagarea noului coronavirus .

Ministerul Sănătăţii de la Sofia a anunţat că ridicarea interdicţiei vizează de asemenea San Marino , Andorra , Monaco şi Vatican .

Potrivit ministerului , Bulgaria menţine carantina de 14 zile pentru persoanele care sosesc pe teritoriul său . Dar acest termen de 14 zile nu se mai aplică în cazul cetăţenilor bulgari şi cetăţenilor din alte ţări membre ale UE care călătoresc din motive umanitare şi persoanelor care “ reprezintă activităţi comerciale , economice şi de investiţii ” .

Bulgaria a anunţat marţi că a convenit cu ţările vecine Grecia şi Serbia să relaxeze de la 1 iunie unele restricţii de călătorie instituite pentru a limita răspândirea noului coronavirus .

Și Serbia a ridicat restricțiile la graniță :

Frontierele Serbiei sunt deschise de vineri pentru toţi străinii , fără testare sau carantină , transmite dpa .

Guvernul de la Belgrad a decis joi să nu mai impună restricţiile aplicate până acum la intrarea în Serbia a cetăţenilor altor ţări , cărora li se permitea oricum accesul doar în cazuri excepţionale .

Sursa : stirileprotv.ro

Enable Notifications    OK No thanks